Monday, September 29, 2025

S-a vândut Electronic Arts! Cine a cumpărat, cât a cheltuit și ce se întâmplă cu EA FC și Battlefield 6

S-a vândut Electronic Arts! Cine a cumpărat, cât a cheltuit și ce se întâmplă cu EA FC și Battlefield 6

Vestea șoc a weekendului s-a confirmat imediat ce a început săptămâna. Silver Lake, Fondul de Investiții Public al Arabiei Saudite (PIF) și Affinity Partners, firma lui Jared Kushner (ginerele lui Donald Trump), își unesc forțele pentru a cumpăra cu 55 de miliarde de dolari Electronic Arts, unul dintre cei mai mari publisheri din piața de gaming. Tranzacția este descrisă ca fiind „cea mai mare tranzacție cash din istorie care transformă o companie publică într-una privată”.

Acționarii EA vor primi câte 210 dolari per acțiune, cu 25% mai mult decât valoarea la care s-au închis acțiunile joia trecută. Vineri, acțiunile au crescut la 193,35 de dolari, iar acum au depășit chiar 200 de dolari.

CEO-ul EA, Andrew Wilson, care este așteptat să rămână la conducerea companiei după finalizarea tranzacției, preconizată abia pentru începutul lui 2027, a scris într-o notă publică adresată angajaților că „acest moment este o recunoaștere a creativității voastre, inovației și pasiunii. Ați construit unele dintre cele mai cunoscute IP-uri din lume, ați creat povești care au inspirat comunități globale și ați ajutat la formarea unei culturi prin experiențele interactive. Tot ce am realizat și tot ce ne așteaptă mai departe, este datorită vouă”.

PIF deja deținea 9,9% din acțiunile publice ale EA. Alături de celelalte 2 companii, vor achita 36 de miliarde de dolari, pentru ca alte 20 de miliarde de dolari să fie achitate printr-un împrumut oferit de JPMorgan Chase Bank. PIF este deja implicată în investiții în alți giganți ai lumii gamingului, precum Nintendo, Take Two, Activision Blizzard, Capcom, Nexon și Koei Tecmo, pe care le conduce prin intermediul Savvy Games Group. În 2023, PIF s-a retras dintr-o tranzacție de 2 miliarde de dolari pentru Embracer Group.

Silver Lake face parte din consorțiul implicat în înțelegerea de a cumpăra TikTok și de a-l aduce sub controlul unor companii americane. În 2013, compania a scos Dell de pe piața publică, transformând-o într-o companie privată în urma unei achiziții de 25 de miliarde de dolari.

EA a obținut venituri de 7,5 miliarde de dolari în anul fiscal 2025, încheiat pe 31 martie, grație francizelor sale uriașe pe care le deține (să fim sinceri, probabil că 50% din suma asta vine doar din Ultimate Team-ul din EA Sports FC). Cel puțin pentru moment, aceste IP-uri vor continua cel mai probabil să apară conform calendarului deja stabilit, urmând ca schimbările majore să intervină eventual după încheierea tranzacției, abia în 2027.

The post S-a vândut Electronic Arts! Cine a cumpărat, cât a cheltuit și ce se întâmplă cu EA FC și Battlefield 6 appeared first on connect România.

Friday, September 12, 2025

Tot de la Nintendo Direct: filmul Mario Galaxy, lansarea Metroid Prime 4, Resident Evil Requiem, Hades II

Tot de la Nintendo Direct: filmul Mario Galaxy, lansarea Metroid Prime 4, Resident Evil Requiem, Hades II

Nintendo a ținut o nouă conferință online Direct unde a anunțat nu doar noi jocuri pentru Switch 2, dar a anunțat și date de lansare pentru unele dintre cele mai așteptate titluri despre care știam deja, a confirmat upgrade-uri noi pentru jocuri de Switch 1, a oferit primele detalii despre filmul Super Mario Galaxy și aduce jocuri de Virtual Boy pe abonamentul Nintendo Switch Online, cu tot cu un accesoriu care îți transformă consola Switch sau Switch 2 într-un dispozitiv VR rudimentar. Această prezentare sărbătorește și 40 de ani de la debutul Mario Bros. pe Famicom în Japonia, pe data de 13 septembrie 1985. Iată principalele anunțuri:

Filmul Super Mario Galaxy vine în aprilie 2026

Super Mario Galaxy și Super Mario Galaxy 2 (Switch 1)

Mario Galaxy 1 era deja disponibil în colecția 3D All-Stars, care a fost vândută în ediție limitată doar în format fizic. Acum vine într-un pachet Galaxy + Galaxy 2 pentru Nintendo Switch 1. Desigur, ambele jocuri vor funcționa și pe Switch 2. Cele două jocuri vor fi disponibile și separat în format digital, nu doar fizic. Se lansează pe 2 octombrie. 60 euro împreună, sau 40 fiecare, separat.

Mario Tennis Fever – 12 februarie 2026 (Switch 2)

Super Mario Wonder + Meetup in Bellabel Park – primăvară 2026 (Switch 2)

Upgrade pentru jocul de Switch 1 pe Switch 2. Nu pare că va fi gratuit

Yoshi and the Mysterious Book launches – primăvară 2026 (Switch 2)

Joc nou cu Yoshi. Se lansează pe Switch 2 anul viitor.

Storm Lancers – disponibil acum (Switch 2)

Mortal Kombat: Legacy Kollection – 30 octombrie (Switch 1 și 2)

Final Fantasy VII Remake Intergrade – 22 ianuarie 2026 (Switch 2)

Seria Final Fantasy VII Remake debutează pe Switch 2 cu primul episod, Intergrade. Vor urma și celelalte două: Rebirts și cel de-al treilea care încă nu a fost anunțat oficial.

Hades 2 – 25 septembrie (Switch 2)

Supergiant Games a anunțat data de lansare pentru Hades 2 în cadrul Nintendo Direct. Vine pe 25 septembrie pe Switch 2 și PC.

Virtual Boy vine pe Nintendo Switch Online

Toate jocurile de Virtual Boy vor fi adăugate treptat pe serviciul Nintendo Switch Online. Jocurile vor putea fi rulat pe Switch 1 și 2 și vor putea fi văzute în 3D folosind un dispozitiv VR de carton sau unul din plastic care seamănă cu consola originală din anii ’90. Prețul va fi de 100 euro pentru varianta de plastic și 25 pentru cea de carton. Trebuie să ai abonament online + Expansion Pak.

Fatal Frame II Remake (Switch 2)

Metroid Prime 4: Beyond – 2 decembrie 2025 (Switch 1 și 2)

Mult așteptatul Metroid Prime 4: Beyond va fi lansat oficial în luna decembrie pe cele două generații Nintendo Switch.

Donkey Kong Bananza primește DLC (Switch 2), review

Resident Evil: Requiem – 27 februarie 2026 (Switch 2)

Capcom a anunțat că noul Resident Evil: Requiem, va veni și pe Switch 2, alături de Resident Evil VII: Biohazard și Resident Evil Village.

Fire Emblem: Fortune’s Wave (Switch 2)

Dragon Quest VII Reimagined (Switch 2)

Hyrule Warriors: Age of Imprisonment – 6 noiembrie 2025 (Switch 2)

Jocuri Pokemon

Altele

The post Tot de la Nintendo Direct: filmul Mario Galaxy, lansarea Metroid Prime 4, Resident Evil Requiem, Hades II appeared first on connect România.

Monday, September 1, 2025

iPhone 17 ar putea renunța la SIM și în Europa!

iPhone 17 ar putea renunța la SIM și în Europa!

De vreo câțiva ani, telefoanele Apple vândute în Statele Unite ale Americii vin fără un slot SIM, în locul acestuia oferind două sloturi de eSIM. Însă această diferență între regiuni ar putea dispărea odată cu iPhone 17 care se zvonește că ar veni, în premieră, fără slot SIM pe piața din Europa. Și pe măsură ce ne apropriem de lansarea din data de 9 septembrie 2025, veștile proaste continuă să curgă pentru fanii Apple.

Ba chiar mai mult decât atât, cei de la MacRumors au descoperit că Apple își pregătesc angajații din Uniunea Europeană pentru o lansare de telefon dotat exclusiv cu eSIM. Asta se face prin intermediul aplicației SEED de la Apple dedicată training-ului și data limită pentru completarea cursului este 5 septembrie – cu numai patru zile înainte de lansarea oficială. Din păcate nu am aflat dacă această chestie este valabilă pe toate modelele de iPhone 17, ori dacă este ceva exclusiv modelului Air care este fizic mai subțire și ar putea avea probleme cu adăpostirea unui slot SIM.

esim transfer

În America, slotul SIM a dispărut odată cu lansarea lui iPhone 14 care a venit încă de pe atunci cu două sloturi eSIM, dar și posibilitatea de stoca până la opt cartele virtuale pe același telefon. În felul acesta este ușor să faci trecerea între rețele și îți ușurează mult experiența de călătorie în afara țării; pardon, a statului că vorbim despre SUA. Ei bine, acum vom experimenta și noi, europenii de rând, ce înseamnă să ai un telefon fără slot SIM. Sunt sigur însă că piața noastră va reacționa mai prost decât cea americană, mai ales că suntem obișnuiți de atâta timp să folosim cartelele clasice. Plus că trecerea de la un telefon la altul se face mai greu, fiind necesară intervenția operatorului de telefonie mobilă.

The post iPhone 17 ar putea renunța la SIM și în Europa! appeared first on connect România.